De ce alegi parteneri indisponibili emoțional?

Îl simți aproape, apoi dispare. Îți spune că îi pasă, dar când relația începe să devină cu adevărat intimă se retrage. Îți oferă suficient cât să speri și prea puțin cât să te simți în siguranță, iar tu ajungi să te întrebi, după fiecare conversație, dacă ai cerut prea mult, dacă ai interpretat greșit sau dacă ar trebui să mai ai puțină răbdare. 

Și nu este prima dată când ți se întâmplă. 

De fiecare dată când întâlnești un om disponibil, care spune ce simte, care răspunde, care nu te ține în suspans și nu te obligă să ghicești ce loc ai în viața lui, ceva din tine se liniștește, dar o altă parte pare să nu știe ce să facă cu această liniște. Relația este bună, omul este prezent, lucrurile sunt mai simple decât ai fost obișnuită să le trăiești și, cu toate acestea, nu apare aceeași intensitate. 

În schimb, când apare cineva care nu este cu adevărat disponibil, începe povestea pe care o cunoști deja. 

Începi să aștepți mesajul. Să interpretezi tăcerile. Să cauți explicații pentru distanța lui și să găsești justificări pentru ceea ce, dacă ai privi din afară, ai numi destul de simplu indisponibilitate emoțională. Iar atunci când primești, după câteva zile de retragere, o dovadă mică de apropiere, ea poate avea o forță disproporționată: o conversație, un mesaj, o seară în care pare din nou aproape și în tine se reaprinde speranța că, de data aceasta, lucrurile vor fi diferite. 

Adevarul este ca nu alegem întotdeauna ceea ce ne face bine: uneori suntem atrași de ceea ce ne este cunoscut. 

Freud a observat încă de timpuriu că psihicul nu repetă numai ceea ce îi produce plăcere și că unele experiențe dureroase tind să fie reluate, chiar atunci când persoana nu își dorește conștient acest lucru. Conceptul de „compulsiune la repetiție” a devenit apoi unul dintre punctele importante ale gândirii psihanalitice, fiind reinterpretat în numeroase forme de psihanaliza ulterioară. 

Primele noastre relații ne învață, înainte să avem cuvinte pentru asta, cum arată apropierea, iubirea și siguranța. Dacă am cunoscut iubirea împreună cu absența, respingerea, imprevizibilitatea sau nevoia de a ne strădui pentru atenția celuilalt, aceste experiențe pot deveni, în timp, familiare. Iar ceea ce este familiar poate fi confundat cu ceea ce este firesc, astfel încât, la maturitate, să ne trezim atrași de relații care ne provoacă exact acele stări pe care, conștient, ne dorim să nu le mai trăim. 

Asta nu înseamnă că o persoană care a avut un părinte indisponibil va alege inevitabil parteneri indisponibili și nici că fiecare relație dificilă din prezent este o reproducere a copilăriei. Ar fi o explicație prea simplă pentru ceva mult mai complex. Există însă dovezi că felul în care experiențele timpurii sunt organizate psihic poate influența relațiile de iubire adulte și că modelele interne de atașament se asociază cu felul în care oamenii trăiesc apropierea, dependența, conflictul și siguranța în cuplu. 

De aceea, o relație cu o persoană indisponibilă emoțional poate reactiva, într-o formă adultă, o experiență mult mai veche: să iubești pe cineva și, în același timp, să nu fii sigur că este acolo pentru tine. 

Și atunci nu mai lupți doar pentru relația de acum. 

Lupți, fără să îți dai seama, și pentru ceva ce ai fi vrut cândva să fie diferit. Poate deveni foarte important să fii aleasă de omul care te ține la distanță, nu doar pentru că îl iubești, ci pentru că, undeva în profunzime, alegerea lui ar putea părea să confirme că ești, în sfârșit, suficient de importantă pentru ca cineva indisponibil să devină disponibil pentru tine. 

Problema este că acest tip de relație poate consuma enorm. Așteptarea, incertitudinea și încercarea permanentă de a înțelege ce simte celălalt pot transforma relația într-o ocupație psihică aproape continuă, iar în timp pot apărea anxietatea, scăderea stimei de sine, hipervigilența față de semnalele partenerului și tendința de a-ți abandona propriile nevoi pentru a păstra legătura. 

De aceea, în terapie nu este suficient să ajungi la concluzia că „aleg mereu același tip de oameni”. Întrebarea mai interesantă este ce anume din această relație îți este familiar, ce speri să repari prin ea și de ce disponibilitatea celuilalt poate fi mai greu de tolerat decât absența lui. Pentru că scopul nu este să înveți să alegi „partenerul perfect”, ci să ajungi să recunoști mai devreme diferența dintre ceea ce îți provoacă intensitate și ceea ce îți oferă, în realitate, o relație în care poți exista. 

Iar această diferență se învață uneori greu, tocmai pentru că nu ține doar de alegerea conștientă. Dacă te regăsești în acest tipar și simți că, indiferent de cine întâlnești, ajungi din nou în relații în care aștepți, speri, justifici și te îndoiești de tine, psihoterapia poate fi un spațiu în care să înțelegi de unde vine această repetiție și ce se întâmplă în interiorul tău atunci când apropierea devine posibilă. Astfel, dacă simți că acesta este momentul să începi un astfel de proces, te invit să ne cunoaștem și să vedem dacă putem lucra împreună. 

Pentru a programa o ședință în București, Sector 3, sau online, imi poți scrie pe adresa de email: gabriela.vitikan@gmail.com sau ma poti suna la numarul: 0722589855.