Ultimul an de scoala sau de liceu și presiunea examenelor: cum îți poți sprijini adolescentul

La începutul anului școlar, părinții încep să organizeze totul: școala, meditațiile, pregătirea pentru examen, eventual engleza, poate încă un curs, poate încă o oră în plus pentru materia la care „nu stă” suficient de bine. Iar copilul spune că se descurcă, că știe ce are de făcut, că este doar puțin obosit, până când, într-o zi, începe să nu mai poată. 

Nu mai învață. Sau învață ore întregi și nu mai reține nimic. 

Doarme prost, devine iritabil, plânge din lucruri care înainte nu îl afectau sau începe să evite exact lucrurile de care se teme cel mai tare. Amână, se refugiază în telefon, spune că nu îi pasă de examen și apoi intră în panică atunci când își amintește că examenul se apropie. 

Pentru părinți, schimbarea poate fi greu de înțeles. 

„Are tot ce îi trebuie, nu îi cerem decât să învețe.” 

„Este ultimul an, trebuie să tragă.” 

„Toți copiii trec prin asta.” 

Insa un adolescent poate să își dorească foarte mult să reușească și, în același timp, să fie copleșit de ceea ce simte că trebuie să demonstreze. 

Ultimul an este perioada în care mai multe lucruri se suprapun: presiunea academică, frica de eșec, comparația cu ceilalți, întrebarea „ce voi face cu viața mea?”, desprinderea treptată de mediul cunoscut și începutul unei autonomii reale, într-un moment în care adolescentul încă are nevoie foarte mult să știe că există cineva în spatele lui. 

Cercetarea asupra stresului academic în ultimii ani de școală arată că o proporție importantă dintre elevi ajunge să experimenteze niveluri excesive de distres, iar perfecționismul, evitarea, dificultățile de somn, lipsa sentimentului de eficiență personală și conectarea familială se află printre factorii asociați cu această perioadă. O revizuire sistematică a 52 de studii a identificat o asociere între presiunea academică și problemele de sănătate mintală ale adolescenților; dintre studiile care au analizat depresia și anxietatea, majoritatea au găsit o asociere pozitivă între presiunea academică și aceste simptome (Steare,  et.al., 2023). 

Dar pentru un adolescent, presiunea nu vine întotdeauna din ceea ce spun părinții. Uneori este suficient să vadă cât de mult investesc părinții în el, să audă „știm că poți mai mult”, să simtă dezamăgirea atunci când nota nu este cea așteptată sau să creadă că viitorul întreg al familiei depinde, într-un fel, de rezultatul examenului. Și atunci nota devine o măsură a valorii personale.

Un rezultat slab nu mai înseamnă „nu am știut materia”, ci „nu sunt suficient de bun”. O alegere diferită de liceu/facultate nu mai înseamnă „vreau alt drum”, ci „îmi dezamăgesc părinții”. Iar greșeala, care ar trebui să facă parte din orice proces de învățare, începe să fie trăită ca un pericol. 

Iar părintele are un rol foarte important, pentru ca adolescentul are nevoie să simtă că acesta este interesat de el, nu doar de rezultatul lui. Are nevoie să existe un adult care poate spune, implicit sau explicit: „Rezultatul acestui examen este important, dar nu este mai important decât tine.” 

Asta nu înseamnă să îi eliminăm responsabilitatea și nici să pretindem că examenul nu contează. Înseamnă să nu transformăm fiecare seară într-o evaluare, fiecare notă într-un verdict și fiecare discuție despre viitor într-o negociere despre performanță. Cercetarea susține această diferență: presiunea academică percepută din partea părinților este asociată cu niveluri mai mari de stres, în timp ce sprijinul parental este asociat cu niveluri mai scăzute. 

Iar uneori părintele însuși are nevoie de ajutor, pentru că este foarte greu să reglezi anxietatea unui copil, atunci când tu însuți trăiești fiecare simulare ca pe o premoniție a examenului, fiecare amânare ca pe un dezastru și fiecare zi mai puțin productivă ca pe dovada că „nu va reuși”. În astfel de situații, terapia poate începe chiar cu părintele: nu pentru a-i spune ce face greșit, ci pentru a-l ajuta să înțeleagă ce se activează în el și cum poate rămâne o prezență stabilă pentru copil într-o perioadă în care și el este speriat. 

Iar dacă adolescentul este deja copleșit, dacă anxietatea, retragerea, tulburările de somn, iritabilitatea, plânsul frecvent, evitarea școlii sau imposibilitatea de a funcționa se mențin și încep să îi afecteze viața de zi cu zi, sprijinul psihoterapeutic poate deveni necesar, pentru că nu orice povară trebuie dusă singur. 

La începutul acestui an școlar, înainte să umpleți calendarul copilului cu ore, meditații și obiective, merită să vă întrebați și cât spațiu mai rămâne în el pentru odihnă, relații, greșeală și pur și simplu pentru a fi adolescent. 

Si, dacă simțiți că fiul sau fiica dumneavoastră începe să fie copleșit(ă) de presiunea ultimului an sau dacă dumneavoastră, ca părinte, nu mai știți cum să îl/o sprijiniți fără să transformați fiecare zi într-o luptă, puteți apela la psihoterapie. Sunt Gabriela Vitikan, psiholog clinician și psihoterapeut cu formare în psihoterapie psihanalitică si lucrez cu copii, adolescenți și adulți, în București, Sector 3, precum și online. 

Pentru a programa o ședință în București, Sector 3, sau online, imi puteți scrie pe adresa de email: gabriela.vitikan@gmail.com sau ma puteti suna la numarul: 0722589855. 

Bibliografie: Steare, T., Gutiérrez Muñoz, C., Sullivan, A., & Lewis, G. (2023). The association between academic pressure and adolescent mental health problems: A systematic review. Journal of Affective Disorders, 339, 302–317. https://doi.org/10.1016/j.jad.2023.07.028