Frica de moarte la copii și cum le vorbim despre pierdere

Moartea e unul dintre cele mai grele concepte de integrat în viață. Chiar și pentru noi, adulții. Dar ce se întâmplă în sufletul unui copil atunci când moartea atinge pe cineva drag?

Copiii nu înțeleg moartea așa cum o facem noi. Între 2 și 5 ani, ei încă pot crede că moartea ireversibilă, o plecare temporară. Începând cu 6-7 ani, înțeleg că e definitivă. Iar mai târziu, vine și conștientizarea că se aplică inclusiv lor sau părinților. 

Atunci, frica poate deveni copleșitoare, mai ales dacă nu au cu cine o împărtăși. Însă, moartea nu e un subiect pe care îl putem ascunde. Copiii simt, intuiesc, citesc în tonul nostru, în priviri, în lacrimile reținute. 

Când nu le confirmăm ceea ce simt, când păstrăm "secretul" de frică să nu-i speriem, ei ajung să creadă că ceva e profund în neregulă cu ei. Se pot simți excluși din adevăr, diferiți, chiar confuzi emoțional.

Copiii au nevoie de adevăr, dar de un adevăr blând, spus cu iubire, pe înțelesul lor. Nu e nevoie de detalii dure, ci de o validare a ceea ce simt. Au nevoie să știe că ceea ce percep e real, că nu sunt singuri în fața durerii și că au voie să o simtă. Că e normal să plângă, să întrebe, să se teamă, să fie furioși.

Când moartea se apropie de cineva drag, e important să îi pregătim. Să le spunem că acea persoană e foarte bolnavă, că trupul ei e obosit și că poate în curând nu va mai fi cu noi. E important ca acel copil să aibă timp să spună „te iubesc” sau „îmi va fi dor”, dacă simte. Altfel, va rămâne cu o rană neînțeleasă, o despărțire bruscă și nedigerată, care îi va afecta întregul fel de a trăi pierderile în viață.

Doliul se face în relație, cu sprijin, cu prezență umană. Copiii nu trebuie protejați de suferință prin negare, ci susținuți în ea. 

Adevărul, spus cu empatie, nu distruge, din contră, dă copilului încrederea că viața poate fi grea, dar că el nu e singur în fața greului si aceasta poate fi depasit.

Daca inevitabilul s-a produs si persoana este o figura semnificativa pentru copil, e bine sa il includem in procesul de doliu al familie si de indeplinirea traditiilor si obiceiurilor, care insotesc acest proces. Daca are varsta peste 6 ani, poate participa la inmormantare, la masa de dupa. Pentru ca rolul traditiilor este de a usura doliul, de a-l face impreuna, de a se sustine unii pe altii, de a vedea la cei mari cum fac fata sau nu, cum deplang persoana pierduta. Asta ii poate ajuta in procesul lor de doliu, de integrare a acestei pierderi dureroase. Tu cum vorbești copilului tău despre moarte? Ți-e teamă? Te simți nepregătit? E normal. Dar copilul tău are nevoie să simtă că nu fugi de adevăr. Asta îl face mai puternic.