Cum să ai relații sănătoase

  Oamenii intră în relații cu o nevoie fundamentală: să fie în siguranță, valorizați și tratați cu echitate. Indiferent că este vorba despre relații de cuplu, prietenie, familie sau colaborare profesională, funcționarea sănătoasă depinde de un echilibru flexibil între ceea ce oferim și ceea ce primim. 

  Mark Solms, un cunoscut neuropsiholog și psihanalist, explica faptul că relațiile tind să funcționeze bine atunci când există un raport aproximativ de 60/40: nu ca o regulă matematică, ci ca o stare interioară de echitate, în care nimeni nu rămâne blocat într-o singură poziție.Acest principiu devine vizibil încă din jocurile copiilor: ei acceptă să alterneze rolurile, să fie uneori cei care conduc jocul, alteori cei care urmează. Când echilibrul dispare și unul dintre copii încearcă să câștige totul sau să controleze totul, jocul se rupe. 

  Același lucru se întâmplă și între adulți. Relațiile funcționează atunci când fiecare persoană se simte respectată în nevoile ei de autonomie, recunoaștere, conectare și protecție.Dificultățile apar atunci când unul dintre oameni începe să se raporteze la relație într-un mod care rupe acest echilibru: fie acaparând spațiu, fie cedând prea mult spațiu. 

  Aceste dinamici nu apar pentru că cineva ar fi „rău intenționat” sau pentru că altcineva ar fi „prea bun”, ci pentru că fiecare vine în relație cu propriile sale istorii, învățate devreme, despre ce trebuie să facă pentru a fi acceptat și în siguranță. Unii răspund realității prin tendința de a controla, alții prin tendința de a se adapta excesiv. 

  Când se repetă în timp, aceste modele duc la relații în care o persoană se simte epuizată, neluată în seamă, invizibilă sau nedreptățită. Trăirile pot fi intense: frustrare, rușine, tristețe, furie, senzația că „nu am loc”, „nu contez” sau „trebuie să mă micșorez ca să păstrez liniștea”. Relațiile devin dificile pentru că ating exact acele zone sensibile legate de identitate, valoare personală și siguranță emoțională.

  Schimbarea acestor dinamici nu vine din a acuza sau a corecta celălalt, ci din a înțelege propriul rol în tiparul relațional:
cum ajung să dau prea mult, de ce îmi este greu să cer, ce mă face să mă retrag, ce îmi activează tăcerea, ce mă determină să tolerez inechitatea sau, invers, să o provoc.

  Este un proces profund, care cere curaj, onestitate și o reconstrucție a modului în care persoana se raportează la sine și la ceilalți. Uneori, acest proces este prea greu de dus singur. 

  Aici psihoterapia devine spațiul în care pot fi explorate originile modului de funcționare, pot fi exersate noi limite, poate fi consolidată stima de sine și poate fi învățată o formă mai sănătoasă de prezență în relații.

  Relațiile devin cu adevărat funcționale atunci când fiecare persoană își poate revendica dreptul de a exista pe deplin în ele — cu voce, cu nevoi, cu dorințe, cu limite. Iar dacă acest lucru pare dificil sau imposibil, terapia poate fi un sprijin real pentru a învăța să reconstruim acest echilibru interior și, odată cu el, relațiile din viața noastră.

Psihoterapeut Gabriela Vitikan