Rolul de parinte
Odata cu aparitia copilului in sanul familiei, se naste si parintele. El nu a existat pana atunci. Cum nici copilul nu poate exista fara parintele lui. E o relatie care ii forteaza pe ambii protagonisti sa interactioneze, sa se influenteze reciproc in procesul de devenire.
Si noi, ca parinti, putem trece prin acest travaliu de crestere si reasezare. Insa pentru noi e o a doua crestere. Si fiecare etapa prin care trece copilul, ceea ce traieste sau nu, poate produce rezonanta in noi, reactualizand trairi, drame si poate chiar traume pe care le-am experimentat la aceeasi varsta.
Acest lucru te poate ajuta sa intelegi mai bine ce i se intampla copilului si sa ii fii alaturi intr-un mod mai empatic. In acelasi timp, insa, poate crea si confuzie. Este important sa nu uitam ca aceste trairi ne apartin noua, nu lui, si sa evitam sa le proiectam asupra copilului.
E esential sa reusim sa facem diferenta, pentru a nu-l forta intr-un scenariu care nu este al lui. Uneori poate aparea inconstient, tendinta de a rejuca o situatie pana cand aceasta isi gaseste o rezolvare, chiar si cu alti actori.
Nu il face actor pe copilul tau in propriul tau scenariu. Lasa-l sa isi traiasca propria viata.
Daca recunosti aceasta tendinta de a face lucrurile astfel, iti recomand sa incepi un proces psihoterapeutic, pentru a depasi aceste impasuri si blocaje si pentru a nu le transfera generatiei urmatoare.
Psihoterapeut Psihanalitic Gabriela Vitikan: