SA FII INDISPENSABILA NU TE FACE O SOTIE MAI BUNA

Există case unde atmosfera este saturată de o oboseală străveche. Nu este oboseala muncii, ci a unui sacrificiu prelungit: o perfuzie invizibilă de energie care curge de la ea spre el. Este o formă de iubire care hrănește, dar care, paradoxal, stinge dorința. 

În acest scenariu, ea devine arhitecta imaturității, purtând povara complexului Mamei Universale. Fără să vrea, ea își proiectează nevoia de a fi utilă asupra partenerului, transformându-l într-un obiect al dădăcelii. Însă acest dans se dansează mereu în doi. El, la rândul său, se cuplează perfect în această dinamică, acceptând confortul de a nu crește.

Dincolo de ușa dormitorului, are loc o întâlnire a nevoilor nespuse. Ea simte o dorință organică de a fi indispensabilă pentru a controla teama de abandon; el caută siguranța brațelor materne pentru a evita frigul responsabilității. 

Probabilitatea este foarte mare ca el sa fi avut tot o astfel de mama si sa isi doreasca o viață fără riscuri, fără decizii. Dar intr-o relatie de acest tip ii este luata și puterea. Ea îi așază viața în cutii perfect etichetate, crezând că îl salvează. În realitate, amândoi întrețin un pact tăcut: ea rămâne „Marea Mamă” pentru ca el să poată rămâne mic. Problema este că, dacă el ar deveni bărbat, ea s-ar simți, dintr-odată, inutilă. 

Pierderea cea mare se joacă în planul intimității. Acolo unde ar trebui să existe tensiunea dintre doi adulți, apare o familiaritate sufocantă. În inconștient se activează o barieră arhaică: incestul simbolic. Nu poți dori erotic pe cineva pe care îl dădăcești, căruia îi verifici cheile sau îi scuzi mereu neputința. 

Erotismul are nevoie de „alteritate”, adică de certitudinea că celălalt este un individ distinct, nu o extensie a ta. Când soțul devine copil, dragostea se transformă într-una „albă”, protectoare, dar desexualizată. O mamă nu își poate dori fiul, iar un fiu nu se poate simți bărbat în fața celei care îi gestionează viața ca pe o programare la pediatru. 

Echilibrul se rupe violent când în familie apare un copil adevărat. Atunci, ea își mută firesc atenția asupra nou-născutului, lăsându-l pe bărbat „singur”. Neobișnuit să ofere susținere, soțul-copil nu vede în prunc un urmaș, ci un rival care i-a furat locul privilegiat. 

Casa devine un câmp de luptă unde el concurează amar cu propriul sânge pentru atenția „mamei-soții”. Schimbarea nu este o soluție magică, ci un proces de recunoaștere. În spațiul terapeutic, nu căutăm să „reparăm” pe cineva, ci lucrăm la reconstruirea acelei structuri care să îi permită femeii să redevină un sine distinct și bărbatului să își asume propriul greu.

 Este vital să învățăm să nu mai fim doar „instrumente de reglare” pentru ceilalți. Terapia devine locul unde ea învață să pună jos pantoful mult prea mic al grijii excesive, redând cuplului demnitatea de a fi format din doi adulți. Doar atunci când ea încetează să mai fie mamă pentru el, el are șansa să descopere cine este ca bărbat. 

Putem lucra împreună la recalibrarea acestor resurse interioare, online sau fizic, în cabinetul meu din Sectorul 3, București.