Cand mintea pricepe, dar sufletul nu

Căutarea vindecării este modul nostru de a spune că ne-am dori cu ardoare ca problema să dispară, pur și simplu. Să luăm o "pastilă psihologică" și să scăpăm, să uităm. Nici măcar în lumea medicală pastila nu face întotdeauna să dispară durerea. Uneori ea dispare doar temporar, dar problema de fond rămâne nerezolvată.

Adesea oamenii se întreabă, când se gândesc la psihoterapie, de ce nu este suficient să citească despre problemele psihologice cu care se confruntă, să învețe, să înțeleagă, să urmeze niște rețete, niște pași, un protocol.

Acesta poate fi un prim pas spre rezolvarea problemei, dar nu întreaga soluție. Uneori poate chiar să încurce, pentru că abordarea este făcută doar într-un singur registru, cel rațional. Însă viața noastră psihică este dominată de două curente paralele, adesea desincronizate: cel rațional și cel emoțional. Cu alte cuvinte, deși mintea pricepe, sufletul nu. Și asta ne poate ține blocați chiar și o viață întreagă.

Cu sufletul, lucrurile sunt mult mai complexe, iar el își desfășoară activitatea după o altă ordine, după economia emoțiilor, dorințelor, nevoilor, frustrărilor și a multor altor trăiri.

Nu de puține ori aud în cabinet cum pacienții se plâng că, deși cunosc problema pe care o au și știu ce ar fi bine să facă, totuși nu înțeleg de ce nu reușesc să acționeze în direcția aceea. Răspunsul nu poate fi găsit în cărți, pentru că este unul profund subiectiv și poate fi descoperit doar în relație, în interacțiunea vie cu un alt om.

Emoțiile au fost primele care ne-au dominat viața psihică și ne-au copleșit, la început. Am învățat să le gestionăm în relație cu persoana de atașament, cu cea care ne-a îngrijit. Iar aici se află unul dintre motivele pentru care suntem atât de diferiți: experiențele noastre sunt foarte variate, fiecare având o șansă mai bună sau mai puțin fericită, în funcție de contextul de viață și de resursele celor care l-au crescut. Ori, această experiență poate fi reconstituită doar în cadrul unei noi relații, pentru că este pre-verbală, este dincolo de cuvinte.

Psihoterapia nu vindecă, nu anulează experiențele, ci le resemnifică. Ea urmărește să creeze o mai bună sincronizare între cele două curente, îl ajută pe pacient să pună în cuvinte ceea ce simte, să dea un nume emoției și să aducă înțelegere și în acest registru.

Este o înțelegere a propriului adevăr, care poate avea sens doar pentru el. Dar tocmai această înțelegere îl poate ajuta să crească, să fie mai congruent cu sine însuși și mai rezilient în fața vieții, pe care nu o mai simte atât de copleșitoare.