Unde se duce frica atunci când nu are nume? Cronica unei prăbușiri evitate prin corp

În practica clinică, ne întâlnim adesea cu situația în care corpul copilului începe săvorbească o limbă pe care mintea lui nu a învățat încă să o traducă în cuvinte.

Durerea de burtă matinală, greața care apare în pragul școlii sau tensiunea corporală inexplicabilă nu sunt, de cele mai multe ori, simple toane, ci manifestări ale unei realități psihice care a devenit prea densă pentru a fi procesată.

Această trecere de la emoție la senzație poartă numele de somatizare, un mecanism de apărare prin care psihicul, aflat în incapacitatea de a „digera” mental o experiență, mută conflictul din planul gândirii direct în cel al biologiei, transformând angoasa într-un limbaj mut al organelor.

Somatizarea este, în esență, un scurtcircuit al sistemului nervos: atunci când un conflict, o anxietate de performanță sau o dificultate de adaptare se simte ca fiind prea mult, corpul preia povara și o transformă într-un simptom fizic palpabil.

Această durere care se simte real, deși analizele medicale rămân mute si este semnalul de alarmă pe care copilul îl trage atunci când se află la granița dintre adaptare și prăbușire.

Dacă ignorăm aceste semne sau dacă le tratăm doar prin prisma fiziologicului, riscăm să lăsăm un refuz școlar să se instaleze definitiv sau, mai grav, să validăm un model de funcționare în care suferința psihică trebuie să devină boală fizică pentru a fi luată în seamă.

Psihanaliza ne învață că în spatele acestor somatizări se ascunde adesea o tensiune între dorința de a mulțumi și teama paralizantă de eșec, o luptă mută pe care copilul o duce cu propriile așteptări sau cu ale celor din jur.

Intervenția terapeutică în aceste momente nu este doar utilă, ci esențială pentru a preveni cronicizarea unui răspuns anxios la provocările vieții.

Rolul nostru este să fim traducători, să ajutăm copilul să mute conflictul de la nivelul stomacului la nivelul limbajului.
Atunci când putem pune un nume fricii, când putem discuta despre presiunea de a fi cel mai bun sau despre disconfortul din curtea școlii, nevoia corpului de a mai purta simptomul scade.

Obiectivul terapeutic este să transformăm acest „zgomot” corporal într-o voce coerentă, oferindu-i copilului instrumentele necesare pentru a face față lumii,fără a se mai răni pe sine în procesul de creștere.

Te pot însoți în înțelegerea acestor mesaje tăcute, oferindu-i copilului tau sprijin în cabinetul meu din Sectorul 3, București.